Fără categorieSPECIAL

Biz a lansat BizRemote, o secțiune specială, dedicată companiilor

Ce fac marile companii și branduri în aceste săptămâni?

 

Economia este puternic afectată de virusul care face ravagii peste tot in lume și lucrurile nu se opresc aici.
În România nebunia abia începe și de săptămâna aceasta mai toate companiile care-și permit să lase angajații să lucreze de acasă au implementat această măsură.

 

BizRemote este vocea companiilor afectate de coronavirus

 

“Ce fac marile companii și branduri in aceste saptamani? Cum trec peste acest moment? Cât de afectați vom fi de coronavirus și care sunt căile prin care putem evita, pe cât este posibil, pierderi și mai mari, sunt doar câteva dintre întrebările la care căutăm răspunsuri.

 

“BizRemote este vocea companiilor afectate de coronavirus și prezintă modul  în care acestea trec peste criză”  a declarat Marta Ușurelu, publisherul revistei Biz.

 

 

BizRemote este o secțiune specială dedicată companiilor în care echipa Biz caută soluții și arată prin puterea exemplului ce fac marile sau micile companii, ce soluții găsesc, ce probleme au și cum putem trece mai ușor prin această situație.

 

Este o secțiune care vine firesc din ADN-ul Biz, echipa care de 11 ani își mută redacția în marile capitale ale lumii și realizează ediții speciale din cele mai importante țări de pe glob.

 

Biz Este o voce originală și profesionistă a presei de business românești

 

“Știm ce înseamnă să lucrăm de oriunde din lume, cât este de greu dar și cum poți îmbunătăți lucrul de oriunde din altă parte decât de la birou. Vă invităm să ne scrieți ce probleme întâmpinați, ce opinii aveți. Vă așteptăm întrebările și ne propunem să punem în legătură companiile între ele sau cu analiști și consultanți ori servicii care să ne ajute să trecem cu bine peste momentul în care ne aflăm” a mai spus Marta Ușurelu.

 

Biz Este o voce originală și profesionistă a presei de business românești. O revistă deschizătoare de drumuri, cu proiecte editoriale care aduc valoare cititorilor și comunităților de business.

 

Jurnaliștii revistei au lansat campanii puternice de conștientizare a valorilor românești (Susținem inovația, Sunt un țăran) sau proiecte unice în lume precum Biz CEO Xchange sau Biz Marketing Xchange, provocarea prin care cei mai importanți CEO sau directori de marketing din Romania își schimbă, pentru o zi, compania în care lucrează.

 

Cel mai cunoscut proiect Biz este Biz World, proiectul laureat cu Red Dot Design Award, ediții ale revistei realizate integral peste hotarele țării, în Belgia, Anglia, SUA, Germania, Singapore, Austria, Franța și Japonia, Israel, Coreea și Olanda.

 

#bizremote  #bizteam  #bizspirit

#comunicatepresa